Albă, neagră.

Se gândea la viitor. Eunnie, rezemată cu spatele de zid, cu ţigara în gură, şi cu chitara în braţe, privea spre cerul azuriu din faţa ei. Se gândea la cum ar fi dacă acum, în loc să fie aici, s-ar duce la oră şi ar încerca să fie atentă măcr o dată în viaţă. Râse al acest gând tare, ştiind că nimeni nu o aude. Părea să fie singură în lume. Nici o maşină nu trecea pe stradă, în şcoală era o linişte de mormânt, nici o pisică care să se bată cu un câine... nimic. Totul era pustiu. Liniştea o enerva.